Yes, I am special

     Într-un articol anterior am dezbătut subiectul "Cum te fură angajaţii" unde am pus accentul pe comportamentul şi atitudinea unor angajaţi care împiedică dezvoltarea unei companii.       
        De data aceasta, aduc în prim plan o latură mai puţin bună a unor manageri, referindu-mă la nedreptatea pe care aceştia o comit atunci când vorbesc de succesul echipei în detrimentul unui angajat sau cand exagerează contribuţia acestuia la eşec, neglijând rolul echipei.
    Trăim în secolul în care companiile caută angajaţi din ce în ce mai bine pregătiţi, adevăraţi profesionişti, care să contribuie activ la dezvoltarea companiei. Concurenţa este mare, angajatul este dornic să dea rezultate, iar atunci când o face, se întâmplă ca succesul lui să fie considerat de către şef ca fiind doar succesul echipei din care face parte, estompând contribuţia angajatului la acesta. De ce se întâmplă oare acest lucru? Din mai multe considerente:
- pentru că managerul nu doreşte să fie “altul special” în echipă, motivul fiind că un angajat “special” poate deveni un posibil succesor;
- de teamă că angajatul îi poate cere o remuneraţie suplimentară;
- încercând să evite crearea de tensiuni în echipă.    
     Însă, după un astfel de tratament, angajatul se poate considera nedreptăţit, neapreciat, iar acest lucru poate duce de multe ori la lipsa de motivaţie sau chiar la demisie.
     În schimb, când se întâmplă ca angajatul să aibă rezultate mai puţin bune, atunci acesta este considerat singurul vinovat, “oaia neagră” a echipei! Deşi face parte dintr-un departament, angajatul este blamat şi tras la răspundere pentru eşecul produs. Deseori, oamenii dau vina unii pe alţii şi nimeni nu-şi recunoaşte culpa! Din păcate, este mult mai uşor pentru şef să găsească un singur vinovat şi să-l mustre, decât să găsească adevăratele probleme care au dus la eşec şi pe care fiecare dintre membri trebuie să şi le asume, inclusiv şeful.

    Încurajaţi talentele, nu le eclipsaţi, încercaţi să încurajaţi dezvoltarea individuală, nu să plafonaţi! Fără individualişti care să iasă din pluton şi să facă diferenţa care rupe ritmul, marile echipe nu ar fi câştigat multe meciuri. Cu un antrenor invidios pe talentul lui, Ronaldo ar fi jucat în apărare, în divizia secundă. Desigur, rolul echipei este important, fără echipă, Ronaldo nu ar fi primit pase pentru a marca goluri. Echipa asigură constanţă, individualităţile inovează şi găsesc soluţii atunci când totul pare pierdut.
     Problemele speciale cer soluţii speciale de la oameni cu competenţe excepţionale. Da, ei sunt “the special ones”, să le recunoaştem valoarea şi să nu-i descurajăm.
     Dragi manageri, fiţi lideri şi lăsaţi echipa să strălucească!

     

Jurist Morgan Sol - Andreea Gănțoi